Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. communiquer, lat. communicare)
1. tr. a face cunoscut; a înştiinţa.
2. a prezenta o comunicare (4).
3. intr. a fi, a se pune în legătură cu...
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. communicable, lat. communicabilis)
1. care poate fi comunicat, pe care îl putem comunica; care se poate face cunoscut oral sau prin scris.
2. care poate fi transmis printr-un mijloc de comunicare.
3. (antonime) necomunicabil, incomunicabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communicabilité)
1. calitatea, starea a ceea ce este comunicabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communicant)
1. vase ~e = sistem de vase care comunică între ele, astfel încât un lichid se ridică în toate la acelaşi nivel.
Parte de vorbire: s.
Origine: (comunica + -ant)
1. cel care comunică ceva; cel care răspunde la o anchetă lingvistică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (comunica)
3. contact, relaţie, legătură.
4. prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communiqué)
1. înştiinţare oficială difuzată prin presă, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc.
2. buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operaţiile militare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)
1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acatagraphie)
1. tulburare a comunicării scrise constând în aşezarea greşită a cuvintelor în scris.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphrasie)
1. tulburare de comunicare verbală, dificultate de a construi fraze.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. alignement)
1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porţiune dreaptă din traseul unei căi de comunicaţie cuprinsă între două curbe consecutive.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. allocutore)
1. cel căruia i se adresează o comunicare; destinatar, interlocutor.