Parte de vorbire: s.
Origine: (comunica)
3. contact, relaţie, legătură.
4. prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. noncommunicating)
1. lipsă de comunicare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)
1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphrasie)
1. tulburare de comunicare verbală, dificultate de a construi fraze.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (it. allocutore)
1. cel căruia i se adresează o comunicare; destinatar, interlocutor.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. anathémiser, anathématiser, lat. anathemisare)
1. a arunca anatema asupra cuiva; a pronunța o excomunicare împotriva cuiva.
2. a blestema, a declara ca aparținând răului.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. anglophone)
1. I. care vorbește engleza; care se exprimă în engleză.
2. (regiune) unde se vorbește engleza.
3. II. vorbitor de limbă engleză.
4. persoană care folosește de obicei engleza ca limbă de comunicare.