Rezultate principale (Comunicaţie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communication, lat. communicatio)
1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.)
2. (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături.
3. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justeţea unor afirmaţii ori argumente.
Rezultate secundare (Comunicaţie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + comunicaţie)
1. comunicaţie în domeniul biologic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bioradiocommunication)
1. capacitatea omului de a transfera mental, la distanță, informații sau de a influența psihic un alt om; telepatie, radiocomunicaţie biologică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. électrocommunication)
1. procedeu de comunicaţie la distanţă prin mijloace electromagnetice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. intercommunication)
1. comunicaţie reciprocă; relaţie, conexiune.
2. conversaţie între mai mulţi interlocutori.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. radiocommunication)
1. transmiterea şi recepţia unor sunete, semnale sau imagini cu unde electromagnetice.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. télécommunication)
1. transmitere și recepție la distanță a unor sunete, a unor semne sau imagini, folosind numai fenomenele electromagnetice sau optice.
2. legătură între două puncte între care se realizează telecomunicația.
3. sistem de ~ții = totalitatea mijloacelor tehnice dintr-un serviciu de telecomunicații, care formează o unitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. alignement)
1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porţiune dreaptă din traseul unei căi de comunicaţie cuprinsă între două curbe consecutive.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anastomose, gr. anastomosis)
1. comunicaţie naturală sau chirurgicală între două sau mai multe vase sangvine, fibre nervoase sau musculare etc.
2. reunire a diferitelor organe vegetale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (bio- + comunicaţie)
1. comunicaţie în domeniul biologic.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bioradiocommunication)
1. capacitatea omului de a transfera mental, la distanță, informații sau de a influența psihic un alt om; telepatie, radiocomunicaţie biologică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. circulation, lat. circulatio)
1. mişcare, deplasare (de oameni, de vehicule pe o cale de comunicaţie etc.).
2. mişcare a unui corp într-un circuit.
3. a pune în ~ = a face să intre în uz.
4. mişcare a sângelui în aparatul circulator şi a servei în plante.
5. (ec.) schimb de bunuri, de mărfuri.
6. ~ bănească (sau monetară) = circulaţia banilor în procesul schimbului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. concentrator)
1. calculator de capacitate redusă, programat pentru a executa multiplexarea unui set de linii de comunicaţie de joasă viteză pe o singură linie.