Dictionar

comunica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. communiquer, lat. communicare)

1. tr. a face cunoscut; a înștiința.
2. a prezenta o comunicare (4).
3. intr. a fi, a se pune în legătură cu...
 

comunicabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. communicable, lat. communicabilis)

1. care poate fi comunicat, pe care îl putem comunica; care se poate face cunoscut oral sau prin scris.
2. care poate fi transmis printr-un mijloc de comunicare.
3. (antonime) necomunicabil, incomunicabil.
 

comunicabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communicabilité)

1. calitatea, starea a ceea ce este comunicabil.
 

comunicant 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communicant)

1. vase ~e = sistem de vase care comunică între ele, astfel încât un lichid se ridică în toate la același nivel.
 

comunicant 2, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (comunica + -ant)

1. cel care comunică ceva; cel care răspunde la o anchetă lingvistică.
 

comunicare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (comunica)

1. acțiunea de a comunica.
2. înștiințare, veste, știre.
3. contact, relație, legătură.
4. prezentare într-un cerc restrâns de specialiști a unei contribuții personale într-o problemă științifică; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentări.
 

comunicat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communiqué)

1. înștiințare oficială difuzată prin presă, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc.
2. buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operațiile militare.
 

acatafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acataphasie)

1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire.
 

acatagrafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acatagraphie)

1. tulburare a comunicării scrise constând în așezarea greșită a cuvintelor în scris.
 

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.
 

afrazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphrasie)

1. tulburare de comunicare verbală, dificultate de a construi fraze.
 

aliniament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alignement)

1. linie dreaptă de teren determinată pe puncte caracteristice.
2. porțiune dreaptă din traseul unei căi de comunicație cuprinsă între două curbe consecutive.
 

alocutor

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. allocutore)

1. cel căruia i se adresează o comunicare; destinatar, interlocutor.
2. (anton.) locutor.