concluzie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conclusion, lat. conclusio)

1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere.
2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere.
3. (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate.
4. a trage ~ii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere.
5. judecată finală a unui silogism.
6. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație.
7. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere.
8. a pune ~ii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces.

act

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. acte, lat. actum)

1. manifestare a unei activități; acțiune, faptă.
2. a face ~ de prezență = a apărea undeva, obligat sau din politețe.
3. document, înscris oficial.
4. ~ de acuzare = concluzie scrisă asupra anchetării unei cauze penale, bază la dezbaterile unui proces.
5. diviziune a unei opere dramatice.
6. ~ sexual = împreunare sexuală între doi indivizi; contact sexual.

analiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă științifică de cercetare a realității, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părțile lor constitutive.
2. examinare amănunțită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor.
5. descompunere a unei substanțe, pentru a-i stabili compoziția chimică.
6. ~ corticală = funcție a cortexului prin care se desprind însușirile generale și cele specifice ale obiectelor și fenomenelor.

conchide

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după lat. concludere)

1. tr., intr. a trage o concluzie; a conclude.

conclude

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (lat., it. concludere)

1. a trage o concluzie în urma unei observații atente sau prin raționament; a conchide, a concluziona.
2. a termina, vorbind despre un discurs etc.
3. a încheia ceva care este în desfășurare.
4. (antonime) a deschide, a începe.

concludent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. concludens, it. concludente)

1. (și adv.) care convinge; convingător.
2. (log.) pe baza căruia se poate trage o concluzie.

conclusiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conclusif)

1. care constituie o concluzie; care conchide.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă.