Rezultate principale (Conflict):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. conflictus, fr. conflit)
1. neînţelegere, ciocnire de interese, dezacord; diferend.
3. (fil.) treaptă acută în evoluţia contradicţiilor antagoniste.
4. ciocnire între ideile, interesele sau pasiunile diferitelor personaje dintr-o operă literară, care determină desfăşurarea acţiunii.
Rezultate secundare (Conflict):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conflictuel)
1. propriu conflictului, care poate produce sau este produs de un conflict.
Parte de vorbire: s.
Origine: (conflictual + -itate)
1. caracter, stare conflictual(ă).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abréaction)
1. (psihan.) reapariţie bruscă a unor tensiuni emoţionale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amiable)
1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înţelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antagonique)
1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acţionează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziţie, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (engl. antagonize)
1. a da un caracter antagonic, a deveni antagonic.
2. a deveni antagonist, a se regăsi într-o poziție de conflict, de opoziție.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. aplanir)
1. a înlătura, a potoli (un conflict)2. a netezi, a nivela (un teren, fundamentul unui drum).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. armé)
1. înarmat.
2. (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos.
3. forţe ~e = ansamblul mijloacelor militare ale unei ţări.
4. (despre un conflict) însoţit de acţiuni militare.
5. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere.
6. (despre beton) prevăzut cu o armătură.