Dictionar

Rezultate secundare (Conformis):

Conformism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. conformisme)

1. disponibilitatea de a se conforma.

2. atitudine oportunistă, acceptarea necritică, mecanică şi supunerea formală, docilă faţă de orice obiceiuri, idei, hotărâri.

3. (antonime) anticonformism, nonconformism, progresism.


Conformist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. conformiste)

1. I. care se conformează pasiv uzanţelor şi tradiţiilor stabilite.

2. care respectă strict normele, tradiția, morala curentă etc.

3. II. adept al conformismului; cel care se conformează din interes părerilor, convingerilor altora.

4. (antonime) anticonformist, contestatar, nonconformist.


Anticonformism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anticonformisme)

1. respingere a conformismului; comportare care sfidează conformismul; nonconformism.

2. nerespectarea convențiilor sociale, a normelor general acceptate.


Anticonformist, -ă

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fe. anticonformiste)

1. (persoană) care disprețuiește convențiile sociale, normele general acceptate; nonconformist.

2. (persoană) care se opune conformismului, ideilor consacrate; nonconformist.


Conformism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. conformisme)

1. disponibilitatea de a se conforma.

2. atitudine oportunistă, acceptarea necritică, mecanică şi supunerea formală, docilă faţă de orice obiceiuri, idei, hotărâri.

3. (antonime) anticonformism, nonconformism, progresism.


Conformist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. conformiste)

1. I. care se conformează pasiv uzanţelor şi tradiţiilor stabilite.

2. care respectă strict normele, tradiția, morala curentă etc.

3. II. adept al conformismului; cel care se conformează din interes părerilor, convingerilor altora.

4. (antonime) anticonformist, contestatar, nonconformist.


Formalism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. formalisme)

1. concepție idealistă care rupe forma de conținut, reducând procesul concret al dezvoltării istorice la forme exterioare și scheme abstracte.

2. orientare estetică în artă care supraapreciază importanța formei, în dauna conținutului.

3. respectarea birocratică, îngustă și superficială a formalității.

4. atitudine conformistă, exagerată, protocolară.

5. utilizare a modelelor formale în diferite științe.

6. orientare metodologică în filozofia matematică contemporană care susține matematica își găsește deplina ei justificare în construcția formală.

7. ~ etic = respectare pur formală a preceptelor și normelor morale.


Goliardie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. goliardie, it. goliardia)

1. complexul de obiceiuri și comportamente ale goliarzilor, cărora le-a fost atribuit în mod tradițional, în trecut, un stil de viață fără griji și vesel, lipsit de chibzuință sau de seriozitate, dar și un spirit de generozitate spontană.

2. spirit de goliard; năzdrăvănie, libertinism; nonconformism.