Dictionar

Rezultate principale (Conformitate):

Conformitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. conformité)

1. raport care există între două lucruri asemănătoare sau indentice.

2. pentru ~ = formulă de confirmare a autenticităţii unui act; în ~ cu... = de acord cu...


Rezultate secundare (Conformitate):

Nonconformitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. non-conformité)

1. faptul de a nu fi conform; lipsă de conformitate.

2. (antonim) conformitate.


Anticanonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + canonic, cf. fr. anticanonique)

1. care nu este în conformitate cu canoanele religioase; împotriva canoanelor.


Armonie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.

2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relaţiile dintre ele, legile înlănţuirii lor.

3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanţă, acord, consens.

4. ~ imitativă = efect stilistic obţinut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.

5. înţelegere deplină între persoane, colectivităţi etc.


Asentiment

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assentiment)

1. consimţământ voluntar la propunerea, în acţiunea cuiva; permisiune.

2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorinţa cuiva.


Canonial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. canonial)

1. în conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonic.


Clasicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.

2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.

3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.


Conform, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. adv.
Origine: (fr. conforme)

1. I. care are același cuprins cu, care este identic cu (originalul).

2. care este corespunzător, potrivit.

3. II. într-o manieră corespunzătoare, în conformitate.

4. (antonim) neconform.