Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. consentement)
1. încuviinţare, aprobare; asentiment.
Parte de vorbire: s.
Origine: (accepta)
2. (cont.) consimţământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinţei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrément)
1. plăcere, distracţie, divertisment.
2. (jur.) consimţământ, încuviinţare, acord internaţional între părţi în scopul reglementării raporturilor juridice.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. approbare)
1. a încuviinţa o acţiune, o părere etc.; a-şi da consimţământul, a fi de acord.
2. a rezolva favorabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. assentiment)
1. consimţământ voluntar la propunerea, în acţiunea cuiva; permisiune.
2. a fi în ~ul cuiva = a proceda în conformitate cu dorinţa cuiva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avis)
1. înştiinţare oficială; documentul prin care se face.
3. apreciere, rezoluţie a unei autorităţi; consimţământ.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. consentir)
1. tr., intr. a-şi da consimţământul; a încuviinţa, a aproba.