Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. conspiration, lat. conspiratio)
1. acord secret între mai multe persoane pentru a răsturna puterea stabilită; complot.
2. uneltire secretă și ilegală îndreptată împotriva statului și autorităților publice, sau împotriva oricărei alte organizații.
3. (var.) (înv.) conspirațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cabale, germ. Kabale)
1. doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o interpretare mistică a Vechiului Testament, şi la practici oculte, pretindea a comunica cu spiritele.
2. (fig.) uneltire, intrigă; conspiraţie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. complot)
1. înţelegere secretă, uneltire a câtorva persoane sau organizaţii îndreptată împotriva unui demnitar, a unui stat etc.; conjuraţie; conspiraţie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. complottismo)
1. tactica anarhiștilor, a complotiștilor.
2. explicație care descrie un eveniment ca rezultat din acțiunea planificată și ascunsă a unui grup mic, atunci când alte explicații sunt mai probabile; teoria conspirației, conspiraționism.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (după fr. confrère)
1. persoană care făcând parte dintr-un grup, prin natura sau condiția sa, se află într-o situație comună celorlalți membri.
2. coleg de profesiune, tovarăș de meserie.
3. (înv.) tovarăș de conspirație.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. conjuré, lat. coniuratus)
1. cel care face parte dintr-o conspirație; persoană care participă la o conjurație; complotist.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. conspirer, lat. conspirare)
1. a organiza o conspiraţie, a complota.
2. (fig.) a tinde, a concura spre un scop unic.