Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analyse, gr. analysis)
1. metodă ştiinţifică de cercetare a realităţii, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părţile lor constitutive.
2. examinare amănunţită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcţiile, limitele, derivatele şi aplicaţiile lor.
5. descompunere a unei substanţe, pentru a-i stabili compoziţia chimică.
6. ~ corticală = funcţie a cortexului prin care se desprind însuşirile generale şi cele specifice ale obiectelor şi fenomenelor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. colloïdal)
1. coloid.
2. stare ~ă = stare de diviziune a materiei în care particulele constitutive au dimensiuni între aceea a moleculelor lor şi aceea a suspensiilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. concaténation, lat. concatenatio)
1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănţuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă.
2. (lingv.) înlănţuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănţuire de elemente constitutive (cauze şi efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. contenu)
1. ceea ce încape într-un spaţiu limitat, într-un recipient.
2. (fil.) totalitatea elementelor constitutive esenţiale care caracterizează şi condiţionează existenţa şi schimbarea unui obiect sau fenomen.
3. (log.) totalitatea notelor esenţiale ale unei noţiuni; comprehensiune (2).
4. fondul de idei şi afectiv, semnificaţiile, mesajul unei opere de artă.
5. cuprinsul unei cărţi, reviste etc.; sumar.
6. (inform.) datele dintr-o celulă a unei maşini de calculat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cosmatesco)
1. (despre un sistem decorativ) care constă din asamblarea sau încrustarea elementelor constitutive ale ornamentului organizat pe o schemă geometrică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. defectus, germ. Defekt)
1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecţiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat, mecanism etc.
5. (fiz.) ~ de masă = diferenţa dintre suma particulelor constitutive ale unui atom şi masa reală a acestuia.