Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)
1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adversatif, lat. adversativus)
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie coordonată care exprimă o opoziţie faţă de coordonata ei; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie adversativă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conclusif)
1. care constituie o concluzie; care conchide.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncţie ~ ă = conjuncţie care introduce o propoziţie conclusivă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. copulatif, lat. copulativus)
1. (despre conjuncţii) care leagă (părţi de) propoziţii de acelaşi fel.
2. verb ~ = verb în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura între subiect şi numele predicativ; copulă (1); propoziţie ~ă = propoziţie coordonată legată prin asociere de coordonata ei.
3. (log.; despre judecăţi afirmative) care are mai multe subiecte legate de acelaşi predicat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cote, lat. quato)
1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuială comună sau care îi revine în urma unei împărţeli.
2. parte dintr-un tot căreia i se dă o anumită destinaţie; cotă-parte, participaţie.
3. contribuţie obligatorie, în produse agricole, impusă producătorilor de către stat la termene şi preţuri fixate de el.
4. document de referinţă care constată cursul valorilor înscrise la bursă2, rezultate din cotaţiile unei zile.
5. ~a bursei = nivelul cursului valutar la bursă.
6. altitudine a unui punct faţă de nivelul mării; nivelul unei ape curgătoare.
7. nivelul la care navighează un submarin.
8. (mat.) a treia coordonată carteziană a unui punct din spaţiu.
9. fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei construcţii indicate pe un desen.
10. semn în cifre şi litere care arată locul unor cărţi, documente etc. într-o bibliotecă, într-o arhivă, a unei piese filatelice în cataloage sau reviste de specialitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. disjonctif, lat. disiunctivus)
1. (log.) care se află într-un raport de disjuncţie.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie coordonată care se găseşte într-un raport de excludere faţă de coordonata ei; conjuncţie ~ă = conjuncţie care leagă propoziţii disjunctive.