Dictionar

aerodinamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérodynamique)

1. adj. referitor la aerodinamică.
2. (despre vehicule sau profilul lor) construit în așa fel, încât să întâmpine la înaintare o rezistență minimă la frecarea cu aerul.
3. s. f. ramură a mecanicii fluidelor care studiază mișcarea corpurilor într-un mediu gazos.
 

aspectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aspectif)

1. referitor la aspect; aspectual.
2. (artă) care corespunde conceptului de aspectivitate.
3. (artă) reprezentare ~ă = reprezentare care îmbină mai multe puncte de vedere în redarea aceluiași personaj, folosită în special în arta egipteană pentru înfățișarea corpurilor umane, și care prezintă anumite părți ale subiectului în vedere frontală și celelalte din profil.
 

astrofizic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. astrophysique)

1. adj. referitor la astrofizică.
2. s. f. ramură a astronomiei care studiază proprietățile fizice, compoziția chimică, structura și mișcarea corpurilor cerești.
 

astrofizician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. astrophysicien)

1. specialist în astrofizică, parte a astronomiei care studiază proprietățile fizice ale corpurilor cerești.
 

astrogeologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. astrogéologie)

1. disciplină, cunoscută alternativ ca geologie planetară sau exogeologie, care se ocupă de geologia corpurilor cerești, cum ar fi planetele și lunile lor, asteroizii, cometele și meteoriții; geologie a aștrilor.
 

astronavigație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. astronavigation)

1. tehnică de navigație care îi permite unui navigator să-și determine cu precizie poziția fizică actuală în spațiu sau pe suprafața pământului cu ajutorul corpurilor cerești vizibile (stele, planete, soare și lună); navigație spațială.