Rezultate secundare (Cosmică):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. géobiologie)
1. ştiinţă care studiază raporturile dintre evoluţia cosmică şi geologică a Pământului şi cea a materiei vii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr., fr. logos)
1. (în fil. materialistă antică) ordinea, raţiunea cosmică, ipostază a divinităţii; formă superioară a gândirii umane.
2. (fam.) cuvântare, discurs moralizator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., it. nave, lat. navis)
1. vas plutitor de dimensiuni mari, amenajat şi echipat pentru a se deplasa pe, sau sub apă; vapor.
2. aeronavă.
3. ~ cosmică = astronavă.
4. partea centrală a unei biserici creştine; naos, nefă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. nebuleux, lat. nebulosus)
3. s. f. acumulare de materie sau de pulbere cosmică în univers, difuză şi obscură, cu forme şi dimensiuni instabile.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. panlogisme)
1. concepţie idealist-obiectivă potrivit căreia esenţa ultimă a lucrurilor ar fi o raţiune cosmică, desfăşurarea fenomenelor universului constituind un proces logic, subordonat scopurilor acestei raţiuni.
2. doctrină filozofică conform căreia realitatea este pe deplin inteligibilă, adică poate fi înțeleasă prin conceptele și legile spiritului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pantélisme)
1. concepţie idealistă care susţine că la baza dezvoltării fenomenelor se află o voinţă de natură cosmică, ce fixează anumite scopuri.
2. teorie care afirmă voinţa ca origine şi natură a binelui.