Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alizarine)
1. materie colorantă roşie, sub formă de glicozidă, din rizomii unor plante, sau obţinută sintetic.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. blenn/o/-, cf. gr. blenna)
1. „mucoasă, mucus, mucozitate”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. blennurie)
1. prezenţa de mucozităţi în urină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coagulographie)
1. înregistrare a variaţiilor viscozităţii sângelui în cursul coagulării.
Parte de vorbire: s.
Origine: (coadă + -tomie)
1. operaţie estetică de tăierea cozii (la câinii de rasă).