Rezultate secundare (Credinței):
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. credo)
2. expunere succintă a dogmelor fundamentale ale religiei creştine; simbolul credinţei.
3. (fig.) crez; profesiune de credinţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fidéisme)
1. orientare a unor concepții filozofice care acordă credinței prioritate față de știință, sau le pun pe același plan.
2. (în catolicism) concepție potrivit căreia credința ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singură la adevăruri superioare, inaccesibile rațiunii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. infidélité, lat. infidelitas)
1. nestatornicie, necredinţă; încălcare a credinţei conjugale.
2. faptă care dovedeşte nestatornicie în dragoste.
4. felonie.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. intégriste)
1. adj. care se referă la integrism; care este un susținător al integrismului.
2. s.m.f. adversar al modernismului care se străduiește să mențină și să apere integritatea credinței, doctrinei și tradiției.
3. (prin ext.) cel care se opune progresismului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Libertinismus)
1. conduita celui care are o morală foarte liberă, care se dedică fără reținere plăcerilor cărnii; comportare, viață de libertin; desfrâu, destrăbălare, libertinaj.
2. curent de gândire filozofică și literară care susține gândirea liberă și eliberarea de dogmele religioase și morale.
3. (rar) lipsă a credinței religioase; ateism.
4. (antonime) abstinență, ascetism, puritanism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. néo-vitaliste)
1. I. referitor la neovitalism (formă nouă sau reînviată de vitalism, a credinței că viața este un principiu vital).
2. II. adept al neovitalismului.