Dictionar

deluzoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. delusorius, fr. délusoire)

1. capabil să inducă în eroare, să înșele, să creeze iluzii; înșelător, iluzoriu.
 

demagog, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démagogue)

1. (în Grecia antică) conducător al unei grupări democratice.
2. cel care caută să-și creeze popularitate prin discursuri bombastice, promisiuni mincinoase etc.
 

epicurism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épicurisme)

1. concepție materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine.
2. școală epicuriană.
3. larg curent de asimilare și valorificare a concepțiilor lui Epicur, în primul rând a eticii și a atomismului său, în Renaștere.
 

iluzionism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. illusionnisme)

1. profesiunea iluzionistului.
2. prestidigitație.
3. (în artele plastice) ansamblu de procedee tehnice care urmăresc să creeze iluzia realității.
4. tendință psihologică de a explica un fenomen prin iluziile pe care acesta le provoacă.
 

instrumentalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instrumentalisme)

1. concepție idealist-subiectivă, variantă a pragmatismului, care consideră că noțiunile, categoriile și teoriile științifice sunt simple „instrumente” și „chei” utile, fără să aibă valoare reflectorie în raport cu realitatea obiectivă.
2. școală formalistă în poezie care își propune să creeze efecte lirice prin combinații sonore muzicale, expresive.
 

panamericanist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. panaméricaniste)

1. I. referitor la panamericanism (mișcare diplomatică, politică, economică și socială care urmărește să creeze, să încurajeze și să organizeze relații, asocieri și cooperare între statele Americii, în virtutea intereselor comune).
2. II. adept al panamericanismului.