Dictionar

Abominaţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abomination, lat. abominatio)

1. groază, dezgust pe care cineva îl simte pentru o persoană sau un lucru; oroare.

2. acțiune, conduită sau aspect abominabil; mârşăvie, nelegiuire, ticăloşie.

3. (rar) cultul idolilor, păgânism.


Acolit, -ă

Parte de vorbire: I. s.m.f., II. s.m.
Origine: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.

2. persoană care ajută pe cineva într-o acţiune (reprobabilă); complice.

3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.

4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.


Atonism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (Aton + -ism)

1. cultul lui Aton (zeul soarelui), religie monoteistă a Egiptului antic.

2. cult monoteist cu adorarea discului solar, ca aspect vizibil al divinităţii.


Bacantă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bacchante)

1. (la romani) preoteasă a cultului zeului Bacus; menadă; evie.

2. (fig.) femeie cu atitudini libertine.


Capitul 1

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. capitulo)

1. corpul canonicilor unei catedrale catolice, pentru organizarea cultului şi administrarea catedralei şi a bisericilor din oraş.

2. adunare a canonicilor.

3. adunare de călugări sau de alţi clerici catolici; locul unde se ţine.


Clasicism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. classicisme)

1. atitudine estetică fundamentală, ca-racterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate.

2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate.

3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat.