Parte de vorbire: s.f.
Origine: (curtean + -că)
1. (ist.) femeie de viță nobilă care îndeplinea o anumită slujbă la curtea unui monarh sau care făcea parte din suita unui suveran; curteană.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arabe, lat. arabus)
1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat şi din nordul Africii.
2. adj. care aparţine arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane şi bizantine, cu influenţe ale tradiţiei locale, prezentând în construcţii (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric şi floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numeraţie zecimal.
4. (despre cai) care aparţine unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archonte, lat. archon, -tis, gr. arkhon, -tos)
1. (în Atena antică) înalt magistrat din conducerea republicii.
2. titlu dat unor mari ofiţeri la curtea Constantinopolului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aulique, lat. aulicus)
1. de curte; rafinat, elegant.
2. consiliu ~ = tribunal suprem în Imperiul Romano-German; consilier ~ - sfetnic la curtea Habsburgilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bouffon)
1. s. m. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici.
3. (peior.) om care stârneşte râsul prin glume, gesturi caraghioase etc.
4. adj. comic, caraghios, grotesc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. courtisane)
1. femeie de moravuri uşoare, care trăia la curtea unui suveran sau a unui nobil.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. silentiaire, lat. silentiarus)
1. (ant.) sclav care, în casele romane și în curtea împăraților, avea sarcina de a menține ordinea și liniștea.
2. (în Bizanţ) demnitar care se îngrijea de ordonarea audiențelor imperiale.