Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cântec + -el)
1. diminutiv al lui cântec; cântec scurt.
2. (expr.) ~ comic = monolog comic, satiric, în versuri, adesea fredonat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)
1. parte accesorie destinată a susţine melodia principală a unui cântec sau instrument.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (anti- + fonic)
1. (despre cântecul unui solist, al unui cor) alternativ.
2. (despre materiale) care atenuează zgomotele.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. augur)
1. s. m. preot roman despre care se credea că poate prevesti viitorul după zborul, cântecul şi măruntaiele păsărilor.
2. s. n. prevestire făcută de un augur (I).
3. a fi de bun (sau de rău) ~ = a fi semn bun (sau rău), favorabil (sau nefavorabil).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bacchique, lat. bacchicus)
1. adj. consacrat lui Bacus; de băutură, de chef.
2. s. n. cântec de petrecere.
3. s. m. picior metric (antic) dintr-o silabă scurtă şi două lungi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ballade)
1. poezie populară medievală în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta şi se recita.
2. poezie epică, populară sau cultă, care narează fapte istorice sau legendare; cântec bătrânesc.
3. (muz.) compoziţie vocală sau instrumentală cu caracter narativ.
4. (jaz) interpretare rapsodică a unei piese de către un solist acompaniat de orchestră.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. berceuse)
1. piesă instrumentală având la bază un cântec de leagăn, care exprimă un sentiment de duioşie.