Dictionar

Acomodat

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accommodé, lat. accommodatus)

1. deprins, obișnuit, familiarizat, adaptat, potrivit.

2. s.n. acomodare.

Adat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. turkmen. adat „tradiție, obicei”)

1. ansamblu de legi nescrise, obiceiuri şi tradiţii la musulmani.

Aderent; alipit; unit; sudat

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT adhaerens

2. FR adhérent; soudé

3. EN adherent; united

4. DE anhängend; zusammengeklebt; anhaftend; anklebend; aneinanderhängend

5. RU прилеraющий; приросший

6. HU ráragadó; összetapadó; összeforrott

Autoblindat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. autoblindata)

1. vehicul blindat, cu roţi sau cu şenile, înarmat uşor, pentru misiuni de recunoaştere, siguranţă et cetera; automobil blindat.

Bicuspidat

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. bicuspidé)

1. (botanică) califică un organ, despicat în partea de sus și care se termină cu două vârfuri.

2. (anatomie) califică un organ care se termină cu două vârfuri; bicuspid.

Bicuspidat

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT bicuspidatus

2. FR bicuspidé

3. EN bicuspidate; bicuspid

4. DE zweispitzig

5. RU двуостроконечный

6. HU kétszálkahegyű

Abioseston

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.

Abordabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abordable)

1. care poate fi abordat, de care te poți apropia ușor, care nu face dificultăți, care nu pune piedici; accesibil.

Abracadabrant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.

Abscisă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând poziţia acestuia.

2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.

Absolutoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)

1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.

2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.

3. act de absolvire a unei şcoli.

Accept

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akzept)

1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadenţă.

2. acord, aprobare.