Dictionar

Rezultate principale (Daună,):

Daună

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. daunum)

1. stricăciune, pagubă; prejudiciu moral.

2. (pl.) despăgubiri morale.

3. în ~a (cuiva sau a ceva) = în paguba (cuiva sau a ceva).


Dăuna

Parte de vorbire: vb.
Origine: (daună)

1. a păgubi pe cineva; a prejudicia.


Rezultate secundare (Daună,):

Daună; pagubă; pierdere

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT damnum; noxa

2. FR méfait; mal; dégât; dommage

3. EN ravage; damage; hurt; harm; injury

4. DE Schaden; Schädigung

5. RU вред; повреждение

6. HU kár, ártalom; veszteség, károsodás


Dăunăcios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (dăunăcios)

1. care dăunează, care produce daune; dăunător.

2. (antonim) nedăunător.


Accident

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare.

2. ridicătură, adâncitură a unui teren.

3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui.

4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza).

5. s. m. alteraţie.


Amenajare

Parte de vorbire: s.
Origine: (amenaja)

1. acţiunea de a amenaja; organizare.

2. totalitatea lucrărilor care urmăresc combaterea acţiunilor dăunătoare sau valorificarea potenţialului unui curs de apă.

3. îngrijire raţională pentru punerea în valoare a pădurilor.


Anticalofilie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (anti- + calofilie)

1. respingere, negare a calofiliei; atitudine împotriva calofiliei; anticalofilism.

2. respingere a cultivării excesive a frumuseții stilului.

3. calitate a stilului de a nu fi prea mult cizelat, în dauna conținutului.


Asasinat

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. assassinat, it. assassinato)

1. acțiunea de a asasina, de a provoca intenționat moartea cuiva; omor cu premeditare.

2. (fig.) acțiune profund dăunătoare; distrugere, ruină morală.


Baroc, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. baroque, it. barocco)

1. stil ~ (şi s. n.) = stil în arhitectură, pictură, literatură, muzică, predominant între sfârşitul Renaşterii şi mijlocul sec. XVIII, care cultivă libertatea şi monumentalitatea formelor, ornamentaţia excesivă, inventivitatea şi fantezia exprimării.

2. stil de la sfârşitul perioadelor clasice, în care forma se dezvoltă în dauna conţinutului.

3. (fig.) exagerat; bizar, extravagant.


Bonificaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bonification)

1. bonificare.

2. compensaţie în bani pentru o daună, reprezentând o reducere sau o mărire a unui profit.

3. (sport) avantaj constând din îmbunătăţirea timpului realizat, acordat primului sau primilor clasaţi, într-o competiţie.