Dictionar

Rezultate principale (Declina.):

Declina

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. décliner, lat. declinare)

1. tr. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale.

2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-şi asuma o sarcină, o funcţie etc.

3. a-şi ~ competenţa = a nu-şi recunoaşte competenţa (autoritatea, capacitatea de a se pronunţa într-o problemă); a-şi ~ orice răspundere = a nu-şi asuma răspunderea.

4. a nu recunoaşte, a nu admite ceva.

5. a-şi ~ numele, calitatea = a-şi spune numele, calitatea; a se prezenta.

6. intr. (despre aştri) a coborî către asfinţit, a apune.

7. (fig.) a decădea, a fi în declin; a-şi pierde vigoarea, importanţa.


Rezultate secundare (Declina.):

Declinabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclinable, lat. declinabilis)

1. care se poate declina (I, 1).


Declinabilitate

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. déclinabilité)

1. (gramatică) calitatea unui cuvânt declinabil; caracterul cuvintelor declinabile.

2. (antonim) indeclinabilitate.


Declinant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déclinant)

1. care declină; care se înclină spre; în pantă.

2. (fig.) care se află în declin.


Declinare

Parte de vorbire: s.
Origine: (declina)

1. acţiunea de a declina.

2. totalitatea modificărilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominală.

3. clasă sau grupă de substantive care au aceleaşi forme de flexiune ori care folosesc aceleaşi mijloace de realizare a flexiunii.

4. (jur.) ~ de compentenţă = hotărâre prin care care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente.


Declinat (ca direcţie)

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT declinatus

2. FR decliné; défléchi

3. EN declinate; bent downward

4. DE deklinat; niedergebogen; schräg, abwärts geneigt; geneigt; gebeugt; niedergebeugt

5. RU склоненный; нaклоненный

6. HU lehajló, ferdén lehajló


Declinaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déclination, lat. declinatio)

1. unghi între direcţia unui astru şi planul ecuatorial.

2. ~ magnetică = unghiul dintre direcţia nordului magnetic şi meridianul geografic al unui loc.


Ablativ

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc.

2. ~ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.


Acuzativ

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. accusativus, fr. accusatif)

1. caz al declinării care exprimă unele complemente şi unele atribute.


Agonă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agone)

1. linie care uneşte punctele de pe glob cu declinaţie magnetică zero.


Agonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. agonisch)

1. referitor la agonie; care este în agonie.

2. (fiz.) curbă = linie de declinație magnetică zero; agonă.


Analemă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. analemme)

1. diagramă care declinaţia Soarelui şi ecuaţia timpului pentru orice zi a anului.


Competenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme, de a face ceva.

2. aptitudine, calitate a unei autorităţi, a unui funcţionar de a exercita anumite atribuţii.

3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuţiile cuiva; a-şi declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluţiona un litigiu.

4. ştiinţa lingvistică implicită, interiorizată de subiecţii vorbitori ai unei limbi.

5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.

6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacţiona la semnale de dezvoltare.