Dictionar

dedica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat., it. dedicare, după fr. dédier)

1. tr. a închina (cuiva) o carte, o operă proprie, în semn de omagiu.
2. tr., refl. a (se) consacra, a depune toate eforturile în slujba unei idei, a unei activități etc.
 

dedicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. dedicatio, it. dedicazione)

1. parte a unei balade în care se face invocația sau adresarea către cel căruia i se dedică.
2. text scris ca omagiu pentru cineva pe o carte, pe un album, fotografie etc.
 

dedicator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. dedicatore)

1. cel căruia i se dedică ceva.
 

dedicatoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dédicatoire, lat. dedicatorius)

1. care conține, care exprimă o dedicație.
2. referitor la dedicația unei cărți.
3. (var.) dedicator, dedicătoriu.
 

androlatrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. androlâtrie)

1. (religie) cult divin dedicat unui bărbat; divinizare a bărbatului.
 
 

aplica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. appliquer, lat. applicare)

1. tr. a face (un lucru) adere, se lipească de ceva.
2. a pune în practică.
3. a administra (un tratament medical).
4. a raporta un principiu general la ceva.
5. refl. (rar) a se dedica, a se consacra.
 

carpologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. carpologie)

1. (bot.) parte a botanicii dedicată studiului semințelor și fructelor.
 
 

consacra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consacrer, lat. consecrare)

1. tr. a da în întregime, a închina, a destina.
2. a da un caracter sacru.
3. (despre preoți) a hirotonisi.
4. a stabili, a consfinți; a legitima.
5. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota.