Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barre)
1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcţii sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. şut în stâlpul porţii de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocaţi şi împricinaţi; locul de unde se pledează în faţa justiţiei.
7. (herald.) figură diagonală care reuneşte unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. champ, lat. campus)
1. întindere vastă de pământ fără accidente însemnate de teren; șes, câmpie; spec. întindere de pământ cultivată, semănată; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune.
2. munca ~ului = lucrarea pământului.
3. artilerie de ~ = artilerie dotată cu tunuri și obuziere care pot fi deplasate numai pe teren puțin accidentat.
4. loc. adv. în plin ~ sau în ~ deschis = sub cerul liber; fără adăpost.
5. expr. a o lua peste ~ = a merge de-a dreptul, părăsind drumul.
6. a-și lua (sau a apuca) ~ii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare.
7. întindere de pământ în afara unei localități (unde nu mai sunt case).
8. ~ de gheață = masă întinsă și neîntreruptă de gheață care acoperă o suprafață (în regiunile polare).
9. loc, spațiu, porțiune de teren în limitele cărora se desfășoară o anumită activitate.
10. spaţiu delimitat în care este cuprinsă imaginea de pe o peliculă cinematografică.
11. ~ vizual = porţiune din spaţiu care poate fi cuprinsă cu privirea.
12. ~ operator = porţiune de piele special pregătită pentru o intervenţie chirurgicală.
13. fâşie de pânză care delimitează plaga operatorie.
14. porţiune din spaţiu în care fiecărui punct i se asociază o mărime fizică bine determinată.
15. (inform.) subîmpărţire din punct de vedere logic a unei cartele conţinând, fiecare, o informaţie reprezentată codificat.
16. mulţime de valori ale uneia sau mai multor mărimi variabile.
17. ~ lexical = ansamblu de cuvinte din aceeaşi sferă semantică, care exprimă noţiuni asemănătoare sau asociabile.
18. (arte) fond în limitele căruia poate fi reprezentată o imagine, un motiv ornamental etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. délimitatif)
1. care delimitează, care serveşte pentru a delimita; delimitator.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équidistance)
1. diferență constantă pe verticală dintre cotele a două puncte pe două curbe de nivel vecine.
2. punct egal depărtat de cele mai apropiate puncte de pe țărmurile maritime care delimitează apele interioare aparținând unor stele maritime.
3. (fig.) calitatea de a fi echidistant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. frontière)
1. linie naturală sau convenţională care delimitează teritoriul unui stat; graniţă.
3. (mat.) mulţime de elemente care limitează un domeniu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat., it. membrana, fr. membrane)
1. ţesut animal sau vegetal, subţire şi flexibil, care delimitează, acoperă şi susţine organele.
2. foiţă subţire care separă două medii.
3. placă subţire şi flexibilă care produce sau transmite sunetele prin vibraţii.
4. diafragmă.