Dictionar

Rezultate principale (Deplasare;):

Deplasare

Parte de vorbire: vb.
Origine: (deplasa)

1. acţiunea de a (se) deplasa; timpul şi locul în care se deplasează cineva.

2. în ~ = în călătorie în interes de serviciu.

3. (astr.) ~ spre roşu = deplasare a liniilor spectrale ale nebuloaselor extragalactice înspre marginea roşie a spectrului în comparaţie cu liniile spectrale ale surselor terestre.


Rezultate secundare (Deplasare;):

Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Advecţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. advection, lat. advectio)

1. (meteo.) deplasare a unei mase de aer în sens orizontal.

2. (fizică) transportul unei cantități (scalare sau vectoriale) a unui element dat (cum ar fi căldura, energia internă etc.) prin mișcarea (și, prin urmare, viteza) mediului înconjurător.


Aeronavigație

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Aeronavigation)

1. ansamblul de tehnici care permit unui pilot de aeronavă să-i controleze deplasarea; navigație aeriană.


Aflux

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. afflux, lat. affluxus)

1. deplasare a unui fluid în direcţia unui sistem de colectare.

2. afluenţă (2).

3. acumulare a unui lichid într-o parte a corpului.


Alotopie

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Allotopie)

1. deplasare anormală a unor centri de dezvoltare a organismului.


Alură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allure)

1. mod de deplasare a unui animal, vehicul.

2. fel de a merge; ţinută, aspect; înfăţişare.

3. fel de a acţiona, de a se purta; ritm în care se desfăşoară o întrecere sportivă.

4. poziţia vântului faţă de o navă.

5. unghiul format de drumul urmat de o navă faţă de direcţia vântului.