deprava

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dépraver, lat. depravare)

1. refl. a deveni depravat; a se corupe.

depravat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (deprava)

1. (om) descompus din punct de vedere moral; desfrânat, corupt.

depravațiune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. dépravation, lat. depravatio)

1. acțiunea de a (se) deprava și (mai ales) rezultatul ei; depravare.
2. atitudine și comportament lipsit de simț moral, mai ales în zona vieții sexuale.
3. (înv.) alterare gravă a unui organ (sau altă substanță) care și-a pierdut puterea sau forma inițială.
4. (var.) depravație.
5. (antonime) ameliorare, castitate.

antropofagie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropophagie)

1. faptul, din necesitate sau depravare în societățile evoluate, sau obiceiul tradițional, din societățile primitive, de a mânca carne de om; canibalism.
2. (etnologie) ~ rituală = ~ practicată din motive religioase sau conexe, spre deosebire de canibalismul de subzistență.

corupt, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. corruptus)

1. stricat, depravat, pervertit.
2. (despre cuvinte, fraze) deformat.

corupţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corruption, lat. corruptio)

1. abatere de la moralitate, de la datorie; depravare, pervertire, venalitate.

decadenţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décadence, lat. decadentia)

1. decădere, declin, regres.
2. corupţie, degradare morală, depravare.

decădea

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după it. decadere)

1. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-şi pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt.
2. a se deprava.
3. (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiţii sau formalităţi.

decădere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (decădea)

1. declin, regres; degradare morală; depravare.