Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. député, lat. deputatus)
1. persoană aleasă într-un organ reprezentativ al puterii de stat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (euro1- + deputat)
1. deputat în Parlamentul european.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. ablégat, lat. ablegatus, germ. Ablegat)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. absentéisme, engl. absenteeism)
1. absenţă frecventă şi nemotivată dintr-un loc de muncă.
2. mod de exploatare a pământului printr-un intermediar.
3. neparticiparea la alegeri sau la şedinţe politice.
4. ~ parlamentar = practică folosită de deputaţii opoziţiei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (euro1- + deputat)
1. deputat în Parlamentul european.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (interpela)
1. faptul de a interpela; (concretizat) conținutul unei interpelări; interpelație.
2. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. mandataire, germ. Mandatar)
1. cel căruia i s-a dat un mandat; împuternicit.
2. persoană căreia i s-a încredinţat administrarea unei unităţi comerciale.
3. (înv.) ~ al națiunii = deputat.
4. (Bucov.; înv.) funcționar administrativ; dregător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. parlement)
1. organ legislativ, eligibil, alcătuit din reprezentanţi ai diferitelor partide politice sau din deputaţi independenţi.
2. clădire unde îşi ţine sesiunile.