OK
X
deschizătură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (deschide + -ătură)
1.
loc
liber
pe
unde
se
poate
pătrunde
în
interiorul
unui
lucru
sau
prin
care
se
poate
vedea;
deschidere.
adventiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. adventif)
1.
(științe
juridice)
care
este
obținut
pe
altă
cale
decât
succesiunea
directă.
2.
(biol.)
(despre
specii)
care
pătrunde
accidental
într-o
anumită
biocenoză.
3.
(bot.)
dezvoltat
întâmplător
și
pe
locuri
neobișnuite,
adesea
ca
urmare
a
unor
fenomene
de
regenerare.
4.
(bot.)
califică
o
parte
a
plantei
care
crește
pe
un
organ
neobișnuit,
de
exemplu
rădăcini
care
apar
pe
tulpini
sau
rizomi.
5.
(despre
cratere)
care
are
altă
deschizătură
decât
craterul
principal.
6.
rădăcină
~ă
=
rădăcină
care
se
dezvoltă
pe
diferite
părți
ale
plantei.
7.
mugure
~
=
mugure
care
se
dezvoltă
din
țesuturi.
ajutaj
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. ajutage, ajoutage)
1.
tub
scurt
și
îngust,
adaptat
la
deschizătura
de
curgere
a
unor
fluide,
pentru
a
regla
debitul;
duză.
2.
dispozitiv
pentru
reglarea
debitului
unui
lichid
sau
gaz.
3.
lucru
adăugat
la
altul.
ambrazură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. embrasure)
1.
deschizătură
în
peretele
unei
fortificații,
într-un
blindaj,
care
permite
tragerea
cu
armele
de
foc.
2.
deschizătură
redusă
într-un
zid,
în
care
se
montează
o
ușă
sau
o
fereastră.
apertură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aperture, lat. apertura)
1.
deschizătură,
orificiu.
2.
grad
de
deschidere
a
canalului
fonator
în
timpul
emiterii
unui
fonem.
3.
caracteristică
a
aparatelor
microscopice,
fotografice
etc.
dată
de
unghiul
sub
care
se
vede
diametrul
primei
lentile
din
punctul
de
intersecție
al
axei
obiectivului
cu
planul
acestuia.
barbacană
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. barbacane)
1.
lucrare
de
fortificație
care
protejează
capul
unui
pod,
intrarea
unei
cetăți
etc.
2.
deschidere
înaltă
și
îngustă
în
zidul
unui
turn,
al
unui
coridor.
3.
deschizătură
mică
lăsată
din
loc
în
loc
în
zidăria
unei
culee
de
pod,
a
unui
zid
de
sprijin
pentru
a
permite
scurgerea
apelor
colectate
în
spatele
acestora.
butonieră
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. boutonière)
1.
deschizătură,
tivită
pe
margine,
la
haine
sau
lenjerie,
în
care
se
încheie
un
nasture;
mică
tăietură
la
reverul
unei
haine
bărbătești.
2.
depresiune
excavată
prin
eroziune
în
zona
centrală
a
unui
dom,
mărginită
de
cueste
situate
față
în
față.
3.
mică
incizie
în
piele
care
permite
accesul
în
plan
subiacent.