Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. destiner, lat. destinare)
1. a stabili, a hotărî, a indica (ceva) pentru un scop anumit; a stabili destinația cuiva sau a ceva.
2. a hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a meni, a sorti.
3. (și refl.) a (se) îndrepta spre o anumită activitate, îndeletnicire etc.; a (se) consacra, a (se) dedica.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. destina)
1. acțiunea de a destina și rezultatul ei.
2. hotărâre dinainte a destinului, însușirilor unei ființe sau ale unui lucru de către divinitate; destinat.
3. întrebuințare consacrată sau hotărâtă dinainte a ceva sau a cuiva într-un anumit scop; destinat, destinație.
4. loc, țintă, obiectiv sau persoană către care se îndreaptă cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva; destinat, destinație.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (vb. destina)
1. hotărâre dinainte a destinului, însușirilor unei ființe sau ale unui lucru de către divinitate; destinare.
2. întrebuințare consacrată sau hotărâtă dinainte a ceva sau a cuiva într-un anumit scop; destinare, destinație.
3. loc, țintă, obiectiv sau persoană către care se îndreaptă cineva sau ceva, unde urmează să ajungă cineva sau ceva; destinare, destinație.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (vb. destina)
1. orientat spre o anumită activitate sau îndeletnicire.
2. stabilit de către oameni referitor la rolul, locul cuiva sau a ceva.
3. (înv.) care a fost hotărât dinainte de către divinitate; sortit, predestinat.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. destinataire)
1. persoană căreia îi este destinat un lucru.
2. persoană căreia i se adresează o scrisoare, o telegramă, un colet etc.; (înv.) adresant.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. destination, lat. destinatio)
1. întrebuinţare dinainte hotărâtă.
2. (inform.) dispozitiv sau program care primeşte informaţii.
3. loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva.
Parte de vorbire: s.m.f. (înv.)
Origine: (cf. fr. destinateur)
1. (lingv.) persoană care trimite un mesaj unui destinatar.
2. persoană care expediază sau destinează ceva.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abattoir)
1. construcţie unde se sacrifică animalele destinate consumului populaţiei.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. abortif, lat. abortivus)
1. I. produs înainte de vreme; prematur.
3. (bot.) oprit în dezvoltare sau lipsind complet.
4. II. produs destinat a provoca avortul.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accélérateur)
1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.
4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accompagnement, it. accompagnamento)
1. parte accesorie destinată a susţine melodia principală a unui cântec sau instrument.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acrotère, gr. akroterion)
1. soclu la fiecare dintre extremităţile unui fronton destinat a susţine statui sau alte ornamente.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adapteur)
1. mic dispozitiv pentru adaptarea unui aparat electric.
2. dispozitiv al unui aparat fotografic destinat modificării distanţei focale a obiectivului.