Dictionar

Rezultate secundare (Destoinic;):

Destoinicie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (destoinic + -ie)

1. însușirea de a fi destoinic; aptitudine, capacitate, pricepere, iscusință.

2. capacitate intelectuală a cuiva de a izbuti cunoască, înțeleagă etc.

3. pregătire, cunoaștere temeinică într-un domeniu; competență.

4. capacitatea unei persoane de a se descurca cu ușurință într-un domeniu.

5. (var.) (învechit) dostoinicie.


Aptitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aptitude, lat. aptitudo)

1. înclinaţie, dispoziţie naturală sau câştigată de a face unele lucruri; destoinicie.


Capabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. capable, lat. capabilis)

1. înzestrat; destoinic; valoros.

2. apt, potrivit, în stare de a face ceva.

3. (jur.) care are capacitate civilă.


Capacitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. capacité, lat. capacitas)

1. calitatea de a fi încăpător.

2. întindere, mărime a unui lucru în raport cu ceea ce conţine; volum al unui recipient.

3. pricepere, abilitate, aptitudine de a face ceva.

4. calitate a celui care este capabil înţeleagă sau facă ceva.

5. om destoinic, priceput; învăţat, savant.

6. (în trecut) examen pentru obţinerea titlului de profesor secundar.

7. proprietate a unui sistem tehnic de a executa o operaţie, de a produce un efect, de a suferi o transformare.

8. cantitatea de energie pe care o poate acumula un sistem fizic.

9. (jur.) drept, putere legală de a face un act.

10. obiectiv industrial sau economic cu un anumit profil; 9. examen la sfârşitul a opt clase elementare.


Demn, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. dignus)

1. vrednic de...

2. capabil, destoinic.

3. care impune respect; corect, rezervat, grav.


Practic, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)

1. adj. referitor la practică.

2. care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, rezultate concrete; util.

3. comod, folositor; ingenios.

4. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic.

5. s. f. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale.

6. aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină.

7. stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere.

8. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv.

9. exercitare a unei profesiuni; profesare.

10. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc.


Hărnicie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (harnic + -ie)

1. zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie.

2. manifestare de om harnic.

3. (anton.) lenevie, trândăvie.