Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. devotare, după fr. dévouer)
1. refl. a servi pe cineva cu devotament; a se consacra, a se pune în slujba..., a se dedica.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (după fr. dévouement)
1. atașament sincer față de o persoană sau față de o cauză și hotărârea de a o servi în orice împrejurare și fără rezerve, până la sacrificiu; abnegaţie.
2. (antichitate) actul de a se sacrifica furiei divine pentru a alunga pericolul care se abate asupra tuturor.
3. (var. înv.) devoiement, devuement.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (devota)
1. atitudine de atașament sincer față de cineva sau ceva, care merge până la sacrificiu; devotament.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (devota)
1. plin de devotament, credincios unei cauze, unei persoane; devot (2).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abnégation, lat. abnegatio)
1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (ataşa)
3. s. m. cel mai mic în rang între membrii reprezentanţei diplomatice a unui stat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. bigoterie)
1. caracter și atitudine de bigot; devotament excesiv (care nu se abate de la religie şi riturile ei), limitat și ipocrit; bigotism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. civisme)
1. atitudine politică şi etică de bun cetăţean; devotament patriotic.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. consacrer, lat. consecrare)
1. tr. a da în întregime, a închina, a destina.
3. (despre preoţi) a hirotonisi.
4. a stabili, a consfinţi; a legitima.
5. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dévot, lat. devotus)
2. devotat.