Dictionar

dezola

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. désoler, lat. desolare)

1. a provoca suferință extremă, a mâhni adânc; a îndurera, a întrista, a deprima.
2. (înv.) (despre localități, regiuni) a devasta, a aduce ruină și distrugere; a pustii.
3. (antonime) a consola, a exulta.
 

dezolant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désolant)

1. care dezolează, întristează; jalnic, deprimant, dezolator.
2. (antonime) îmbucurător, consolant.
 

dezolare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dezola)

1. starea unei persoane care se descoperă singură, pierdută, căreia îi lipsește cineva sau ceva; tristețe, jale, mâhnire adâncă.
2. (fig.) loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; singurătate apăsătoare; pustiu.
3. (fig.) loc pustiu; (înv.) dezolație.
 

dezolat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dezola)

1. cu o stare sufletească apăsătoare, dureroasă; adânc întristat, foarte mâhnit.
2. (învechit) (despre locuri, regiuni) părăsit, pustiit.
3. (despre manifestări ale omului) care exprimă dezolare.
 

dezolație

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. désolation)

1. starea a ceea ce este dezolat; pustietate.
2. mâhnire adâncă; dezolare.
3. (var. înv.) dezolațiune, dezolățiune.
 

consolant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consolant)

1. care consolează; care aduce reconfort; consolator.
2. (antonime) dezolant, dezesperant.
 

deprima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déprimer, lat. deprimere)

1. a provoca cuiva o depresiune (4), a mâhni, a întrista, a dezola.
 

deprimant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déprimant)

1. care deprimă; descurajant, demo-ralizant, dezolant.
 

deprimare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (deprima)

1. depresiune (4), descurajare, dezolare.
 

dezolant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désolant)

1. care dezolează, întristează; jalnic, deprimant, dezolator.
2. (antonime) îmbucurător, consolant.
 

dezolare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dezola)

1. starea unei persoane care se descoperă singură, pierdută, căreia îi lipsește cineva sau ceva; tristețe, jale, mâhnire adâncă.
2. (fig.) loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă și apăsătoare; singurătate apăsătoare; pustiu.
3. (fig.) loc pustiu; (înv.) dezolație.