bandă 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bande, germ. Band)

1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva.
2. parte lungă și îngustă a unei suprafețe.
3. fir de circulație pe o stradă sau șosea.
4. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe.
5. parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă.
6. ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul.
7. (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif.
8. margine elastică de la masa de biliard.
9. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos.
10. în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului.
11. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice.
12. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată.

bară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barre)

1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. șut în stâlpul porții de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocați și împricinați; locul de unde se pledează în fața justiției.
7. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.

cross

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. cross)

1. (biol.) proces de fuzionare a materialului genetic adus de cei doi gameți.
2. (tenis) lovitură în diagonală, mingea trimițându-se pe partea dreaptă a adversarului, cât mai spre colțul terenului.

diagonal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diagonal, lat. diagonalis)

1. adj. ca o diagonală; oblic.
2. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice.
3. s. f. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru.
4. în ~ = de-a curmezișul.
5. (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului.
6. bară, grindă etc. pusă în curmeziș.
7. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații.

eșarpă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écharpe)

1. direcție de tragere, înclinată față de front și care străbate în diagonală poziția inamică.

gradel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Gradel)

1. țesătură albă de bumbac cu dungi în diagonală, pentru rufărie bărbătească.