OK
X
directețe
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (direct + -eţe)
1.
calitatea
de
a
fi
direct,
de
a
spune
ceva
fără
ocolișuri;
directitate.
ampex
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl. ampex)
1.
procedeu
de
reluare
rapidă
în
cadrul
transmisiilor
directe
a
imaginilor
de
televiziune
prin
intermediul
unei
imprimări
magnetice.
areal 2, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (it. areale)
1.
în
afara
realității;
ireal;
care
respinge
apropierile
prea
directe
între
planul
artistic
și
cel
real.
consumator, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. consommateur)
1.
persoană
care
face
consumație
într-un
local
public.
2.
persoană
care
achiziționează
produse
pentru
uz
personal
și
nu
pentru
a
le
revinde.
3.
cel
care
consumă,
care
folosește
bunuri
sau
servicii
pentru
a
produce
ceva;
aparat
care
consumă
energie
electrică.
4.
(loc.
nom.)
~
țintă
=
potențial
client
vizat
de
un
mesaj
comercial.
5.
(loc.
nom.)
~
final
=
consumator
care
folosește
un
bun
sau
serviciu
pentru
uzul
său
personal,
în
vederea
satisfacerii
directe
a
unei
nevoi
(nu
este
neapărat
cel
care
achiziționează
un
bun
sau
un
serviciu,
ci
cel
care
îl
folosește).
6.
(loc.
nom.)
~
intermediar
=
consumator
care
folosește
un
bun
sau
un
serviciu
ca
parte
a
unei
activități
de
producție.
7.
(antonim)
producător.
derivă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dérive)
1.
unghi
format
de
axul
longitudinal
al
unei
(aero)nave
cu
drumul
de
urmat
sub
acțiunea
curenților.
2.
a
merge
(sau
a
fi)
în
~
=
a
naviga
în
voia
vântului,
a
valurilor
și
curenților.
3.
deplasare
a
ghețurilor
de
la
poli.
4.
a
fi
în
~
=
(fig.)
a
fi
fără
voință,
fără
energia
necesară
unei
acțiuni.
5.
unghi
format,
la
tragerile
indirecte
cu
tunul,
de
planul
de
tragere
cu
planul
de
ochire.
6.
(tehn.)
abatere
într-un
singur
sens
a
valorii
unei
mărimi
față
de
valoarea
inițială.
7.
partea
verticală
fixă
a
ampenajului
unui
avion
sau
planor.
directitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (direct + -itate)
1.
însușirea
de
a
spune
lucrurile
fără
artificii
sau
ocolișuri;
directitudine,
directețe.
directitudine
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (direct + -itudine)
1.
însușirea
de
a
spune
lucrurile
în
mod
direct,
fără
artificii
sau
ocolișuri;
directitate,
(rar)
directețe.