Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. discontinu, lat. discontinuus)
1. lipsit de continuitate; intermitent.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. discret, lat. discretus)
1. adj. care ştie să păstreze un secret, o taină.
2. rezervat, reţinut (în purtări, în vorbe).
3. (mat., fil.) format din elemente distincte; care variază în salturi; discontinuu.
4. (fiz.; despre semnale) a cărui mărime este reprezentată printr-un număr finit de valori.
5. (fig.) greu, puţin perceptibil.
6. adv. fără să atragă atenţia.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. intermittent, lat. intermittens)
1. care încetează şi reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi, discontinuu.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. negation, lat. negatio)
1. negare.
2. judecată, propoziție care neagă ceva.
3. semn grafic care arată o negație (în logică sau matematică).
4. cuvânt care dă un sens negativ unei propoziții.
5. categorie a dialecticii care reflectă trecerea de la o calitate la alta, înlăturarea vechiului și afirmarea noului, unitatea dintre continuu și discontinuu în procesul dezvoltării.
6. negarea ~i = principiu fundamental al dialecticii potrivit căruia dezvoltarea este înțeleasă ca un proces continuu de înnoire, de negare și preluare selectivă a vechiului.
7. anulare a repartizării unui absolvent al învățământului superior în vederea angajării pe alt post.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., port. samba)
1. dans modern, stilizat după dansul popular brazilian, cu ritm viu, discontinuu şi sincopat; melodia corespunzătoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. sinusoïde)
1. curbă care reprezintă funcţia sinus2 într-un sistem de coordonate rectangulare.
2. tip de vase capilare la nivelul ficatului, al glandelor endocrine, care au un lumen neregulat şi perete discontinuu.