Dictionar

Rezultate principale (Dispune.):

Dispune

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. disposer, lat. disponere)

1. tr. a hotărî, a decide; a ordona.

2. a aşeza, a aranja într-o anumită ordine.

3. intr. a avea la dispoziţie; a avea posibilitatea de a decide după plac.

4. a învinge într-o competiţie sportivă.

5. refl. a căpăta bună dispoziţie, a se înveseli.


Rezultate secundare (Dispune.):

Indispune

Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. indisposer)

1. a(-şi) strica voia bună; a (se) supăra.


Predispune

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. prédisposer)

1. intr., tr. a crea, a pregăti o anumită stare de spirit, a dispune la ceva.

2. a determina o sensibilitate deosebită faţă de anumite boli.


Amenaja

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. aménager)

1. a dispune, a aranja într-un anumit scop; a face mai confortabil (un spaţiu).

2. a realiza o amenajare (2, 3).


Anfiladă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. enfilade)

1. dispunere pe aceeaşi dreaptă a unor elemente arhitectonice de acelaşi fel.

2. (mil.) tragere de ~ = tragere în ţinte înşirate perpendicular sau oblic faţă de frontul de tragere.


Antotaxie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthotaxie)

1. mod de dispunere a florilor pe tulpini şi pe ramuri.


Apareiaj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appareillage)

1. mod de dispunere a pietrelor, cărămizilor unei zidării aparente.

2. desen ornamental care imită elementele unei astfel de zidării.


Aranjament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. arrangement)

1. acord, înţelegere.

2. mod de alcătuire, de dispunere.

3. ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formaţii decât acelea pentru care a fost compusă.

4. (mat.; pl.) totalitatea posibilităţilor de aşezare a unui număr dat de obiecte, astfel încât două grupe oarecare difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor.


Autonomie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autonomie, lat. autonomia)

1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voinţă.

2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, în anumite domenii, în cadrul unui stat condus de o putere centrală.

3. autoconducere.

4. distanţă maximă pe care o poate parcurge o navă sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fără refacerea plinurilor de combustibil.

5. calitate a unui cuvânt de a avea un sens lexical deplin.