Dictionar

distorsiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. distorsion, lat. distorsio)

1. deformare a unei imagini, a unei unde sau a unui semnal audio, datorată imperfecțiunii sistemelor de înregistrare, de transmitere sau redare.
2. modificare a repartiției câmpului magnetic de sub polii de excitație ai unei mașini de curent continuu, produsă de reacția indusului.
3. deplasare sistematică a unui rezultat prin metode statice de la valoarea reală.
4. torsiune a expresiei verbale, a gândirii, în schizofrenie.
 

contradistorsiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (contra1- + distorsiune)

1. (electr.; impr.) corecție a unei distorsiuni.
 

aberoscop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aberroscope)

1. (optic.) instrument pentru observarea defectului de distorsiune a unui ochi normal.
 

dilatanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dilatance)

1. proprietate a unor substanțe granulare de a se dilata când sunt supuse unui efort de distorsiune.
 

distorsiona

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (distorsi[une] + -ona)

1. (despre aparate) a produce distorsiune; a deforma.
 

fuzz

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. fuzz)

1. efect obținut la chitara electrică cu ajutorul pedalei, prin distorsiune electronică.
 

ABERO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (lat. aberro, -are „a se abate, a se îndepărta”)

1. „distorsiune optică”.