Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adresse)
1. indicaţie pe scrisori, colete etc. care conţine numele şi domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituţie.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei maşini electronice unde se înregistrează o informaţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. domicilier)
1. a locui, a-şi avea domiciliul undeva.
2. a indica, a preciza localitatea unde trebuie plătit la scadenţă un efect de comerţ.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. domiciliaire)
2. care se face la domiciliul cuiva.
3. (prin ext.) care privește locul de reședință.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. factage)
1. distribuire la domiciliul destinatarului a trimiterilor poştale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (naturaliza)
1. acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei; (înv.) naturalizație.
2. acțiunea prin care se conferă unui străin (sau apatrid) cetăţenia ţării în care își are domiciliul.
3. adaptare a organismelor într-un mediu nou; aclimatizarea plantelor sau animalelor la un mediu străin.
4. pregătirea și umplerea animalelor moarte pentru a le da un aspect viu; taxidermie.
5. (antonime) denaturalizare, (rar) denaturalizat, (înv.) denaturalizație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. nomadisme)
1. viaţă nomadă a unui grup, a unei populaţii etc.
2. sindrom patologic la unii psihopaţi, care se manifestă prin instabilitate a domiciliului.