Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. acutus, it. acuto)
2. (despre durere) intens, violent.
3. (despre boli) cu evoluţie rapidă.
4. (despre sunete) înalt, ascuţit.
5. (bot.) cu vârf scurt şi ascuţit, apropiat de 90°, având marginile drepte sau slab convexe (frunză, fruct).
6. (bot.) cu muchia ascuţita (tulpină).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alterne, lat. alternus)
1. unghiuri ~e interne (sau externe) = unghiuri formate în interiorul (sau exteriorul) a două drepte paralele tăiate de o secantă.
2. (despre frunze, flori) care creşte de o parte şi de alta a tulpinii, a ramurilor, la niveluri diferite.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Antiqua)
1. litere de tipar drepte, cu linii de grosime diferită, inspirate de inscripţiile de pe monumentele Romei antice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antiparallèle)
1. (despre drepte, vectori) paralel şi de sens contrar.
2. (despre două drepte în raport cu altele două) care formează un patrulater inscriptibil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (anti- + pol)
1. (mat.) simetricul, în raport cu centrul unei conice, al polului unei drepte în raport cu acea dreaptă.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. axe, germ. Achse)
1. dreaptă care se consideră a fi orientată într-un anumit sens.
2. (tehn.) linie dreaptă care ocupă o anumită poziţie într-un sistem tehnic.
3. ~ de rotaţie = dreaptă imaginară în jurul căreia se execută mişcarea de rotaţie a unui corp; ~ optică = linie care trece prin centrul corneei şi prin centrul optic al ochiului; ~ de simetrie = linie a unui corp sau a unei suprafeţe faţă de care acestea prezintă anumite proprietăţi de simetrie.
4. (astr.) ~ a lumii = prelungire a dreptei care uneşte polii Pământului până la intersecţia cu sfera cerească.
5. grup constituit în timpul celui de-al doilea război mondial de Germania, Italia şi aliaţii lor.