Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ducal, it. ducale)
Parte de vorbire: vb. intr. (reg.)
Origine: (mg. dukál)
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. ducato)
1. s. n. ţinut, stat condus de un duce sau de o ducesă.
2. s. m. monedă italiană de argint sau de aur, în evul mediu şi în alte ţări din Europa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. duc, lat. dux, -cis)
1. conducător militar de trib la vechii germani.
3. titlu de nobleţe superior marchizului şi inferior prinţului.
4. titlu purtat de conducătorul unui ducat (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. duchesse)
1. soţia unui duce; femeie care stăpâneşte un ducat (I).
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (duce + -iza)
1. (rar) a conferi titlul de duce.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)
1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (lat. abducere)
1. a duce (de undeva); a lua, a apuca altă cale.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.
Origine: (fr. abducteur, lat. abductor)
1. (muşchi) care produce sau permite abducţia.
2. I. califică un mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului.
3. II. mușchi care îndepărtează un membru de axul median al corpului sau două organe unul de celălalt.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abduction, lat. abductio)
1. mişcare de îndepărtare a unui membru de planul de simetrie a corpului; (înv.) abducțiune.
2. (antonime) aducție, (înv.) aducțiune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ablation, lat. ablatio)
1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ bolnav); exereză, extirpare.
2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor.
3. reducere a masei unui gheţar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.
4. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substanţă din cauza încălzirii sale până la incandescenţă.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (după fr. absorbeur)
1. adj. absorbant.
2. s.n. organ al unei instalaţii frigorifice în care se produce absorbţia agentului frigorigen.