echipa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. équiper)

1. tr. a dota (o navă, o armată, un soldat) cu cele necesare pentru o acțiune, o expediție, o călătorie.
2. refl. a se pregăti pentru o acțiune; (p. ext.) a se îmbrăca.

echipă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équipe)

1. grup de oameni care lucrează împreună, conduși de un șef.
2. formație sportivă care activează ca un tot într-o ramură a sportului.

dezechipa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déséquiper)

1. tr. a lua echipamentul (unui militar, unei nave de război).
2. refl. a-și scoate echipamentul, a se dezbrăca.

echipaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équipage)

1. personalul unei (aero)nave, al unui tanc etc.
2. grup de elevi care participă la un concurs, reprezentând școala, orașul etc.
3. termen comun pentru partea fixă ori pentru cea mobilă a unui instrument.
4. trăsură de lux trasă de cai; caleașcă.

echipament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équipement)

1. totalitatea obiectelor cu care se echipează cineva.
2. ~ de campanie = echipament pe care îl poartă soldații în război sau la instrucție.
3. ansamblu de piese și dispozitive ale unei mașini, instalații etc. care îi asigură buna funcționare.

echipare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (echipa)

1. acțiunea de a (se) echipa și rezultatul ei.
2. acțiunea de instalare și furnizare de echipament.
3. înzestrare cu cele necesare în vederea unei acțiuni, a unei expediții etc.
4. (prin general.) îmbrăcare.
5. (antonim) dezechipare.

echipartiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équipartition)

1. repartizare egală a unei substanțe, forțe etc. între diversele componente ale unui tot.
2. ipoteză potrivit căreia datele se repartizează uniform în interiorul fiecărei clase a unei serii statistice.

echipat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (echipa)

1. înzestrat cu cele necesare în vederea unei acțiuni, expediții etc.
2. dotat, prevăzut cu echipamentul necesar.
3. pregătit pentru o acțiune.
4. (prin general.) îmbrăcat.
5. (antonim) dezechipat.

adaptare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adapta, lat. adaptatio)

1. acțiunea de a (se) adapta; adaptație.
2. deprindere cu noi condiții (de viață, de muncă etc.); acomodare.
3. modificare a unei opere pentru a trece dintr-un gen în altul; transpunere în formă scenică, radiofonică sau cinematografică a unei opere literare.
4. (bot.) modificările morfologice și fiziologice ale plantei pentru a face față condițiilor de mediu schimbat.
5. ~ la utilizator = adaptarea echipamentelor produse în serie la cerințele specifice ale unui utilizator; particularizare, personalizare.
6. (antonime) inadaptare, neadaptare.

amarina

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. amariner)

1. a instrui echipajul unei nave pentru serviciul la bord; a obișnui cu meseria de marinar sau, mai general, a obișnui cu marea; a amariniza.

arma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. armer, it., lat. armare)

1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme.
2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat.
3. a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină.
4. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg.
5. a introduce ramele unei ambarcații în furcheți.

astronaut, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. astronaute)

1. membru al echipajului unei nave cosmice; cosmonaut.

atelaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. attelage)

1. animalele de tracțiune înhămate la un vehicul și harnașamentul necesar.
2. harnașament pentru caii unui atelaj (1).
3. echipament de legătură dintre două vehicule.
4. figură de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract.

automatiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. automatiser)

1. a echipa o instalație cu utilaj automat.