OK
X
echitabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. équitable)
1.
întemeiat
pe
dreptate,
pe
adevăr;
nepărtinitor,
just.
echitabilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. équitabilité)
1.
raport
numeric
constant
și
echilibrat.
2.
(în
calculul
probabilităților)
caracter
al
unui
joc
echitabil.
echitabilitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. équitabilité)
1.
raport
numeric
constant
și
echilibrat.
2.
(în
calculul
probabilităților)
caracter
al
unui
joc
echitabil.
inic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. inique)
1.
nedrept,
injust,
neechitabil;
arbitrar,
abuziv.
injust, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. injuste, lat. iniustus)
1.
care
nu
este
corect,
just.
2.
care
judecă,
care
acționează
într-un
mod
care
nu
este
în
conformitate
cu
justiția;
inechitabil.
3.
(antonime)
drept,
echitabil,
just.
just, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. juste)
1.
(și
adv.)
drept,
adevărat,
echitabil.
2.
îndreptățit,
întemeiat,
legitim.
3.
(despre
oameni)
care
procedează
și
judecă
drept.
4.
potrivit,
corespunzător.
drept 1
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. directus)
1.
care
are
o
poziție
orizontală
(față
de
un
punct
de
reper);
neted,
orizontal,
plan.
2.
care
este
potrivit
(conform)
cu
anumite
reguli
sau
cu
anumite
cerințe
si:
bun,
corect,
riguros;
(pex)
care
nu
favorizează
pe
cineva
sau
ceva;
imparțial,
obiectiv.
3.
cuvenit.
4.
fem.
(reg)
virgină.
5.
împărțit
echitabil.
6.
unghi
~
=
unghi
format
de
două
drepte
perpendiculare
una
pe
cealaltă.
7.
veritabil.
8.
(d.
construcții,
obiecte
etc.)
care
se
află
în
partea
sau
în
direcția
mâinii
drepte
a
unei
persoane
orientate
cu
fața
în
aceeași
direcție
cu
obiectul.
9.
(d.
cursuri
de
apă
sau
d.
malurile
lor)
care
se
află
pe
partea
sau
în
direcția
mâinii
drepte
a
unei
persoane
așezate
cu
fața
în
direcția
cursului
unei
ape.
10.
(d.
părți
ale
îmbrăcămintei)
care
corespunde
părții
drepte
a
corpului.
11.
(fig;
d.
privire)
care
este
fără
ascunzișuri;
deschis,
direct.
12.
(pop;
d.
oameni)
care
este
legat
de
cineva
printr-un
grad
apropiat
de
rudenie
(în
linie
ascendentă
sau
descendentă).
13.
(d.
drumuri,
căi,
etc.)
care
reprezintă
cea
mai
mică
distanță
între
două
puncte,
fără
ocolișuri;
(pop)
oblu.
14.
(d.
haine)
care
are
o
croială
simplă.
15.
(d.
lucruri,
ființe,
părți
ale
lor
etc.)
care
are
o
poziție
verticală
(față
de
un
punct
de
reper).
16.
(d.
oameni)
care
trăiește
și
acționează
conform
dreptății,
adevărului,
omeniei
si:
cinstit,
integru.
17.
(d.
obiecte
cu
formă
alungită)
care
nu
prezintă
curburi
sau
cotituri;
(pop)
oblu,
regulat.
18.
(d.
organe
sau
părți
ale
corpului)
așezat
în
partea
opusă
părții
corpului
omenesc
în
care
se
află
inima.
19.
(d.
părți
ale
corpului
la
om
sau
la
animale)
care
are
o
formă
(sau
este
într-o
poziție)
corectă,
normală,
fără
defecte.
20.
(d.
sentimente,
manifestări
ale
oamenilor)
care
reflectă
sinceritate.
21.
(d.
simptome,
boli
etc.)
care
apare,
care
se
manifestă
etc.
în
partea
dreaptă
a
corpului
sau
a
unui
organ.
22.
(d.
suprafețe)
neted.
23.
(d.
terenuri
înclinate,
forme
de
relief
sau
părți
ale
lor)
aproape
vertical;
abrupt,
escarpat,
povârnit.
24.
(d.
viață)
care
este
în
conformitate
cu
normele
moralei;
etic,
moral.
25.
(fig;
d.
acțiuni
ale
omului
sau
d.
noțiuni
abstracte)
care
este,
se
face
etc.
potrivit
dreptății
și
adevărului;
bun,
cinstit,
întemeiat,
just.
26.
(grm;
înv)
complement
~
=
complement
direct.
27.
(în
limbajul
bisericesc)
cuvios;
(pex)
auster.
28.
(înv)
devotat.
29.
(înv)
nevinovat.
30.
(literă)
care
are
tăietura
verticală.
dreptate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (înv. „dreptate” < drept + suf. -ătate)
1.
principiu
moral
și
juridic
care
cere
să
se
dea
fiecăruia
ceea
ce
i
se
cuvine
și
să
i
se
respecte
drepturile;
echitate;
faptul
de
a
recunoaște
drepturile
fiecăruia
și
de
a
acorda
fiecăruia
ceea
ce
i
se
cuvine.
2.
cu
(sau
după)
~
=
după
lege,
cum
se
cuvine,
în
mod
just,
pe
drept,
echitabil.
3.
pe
bună
~
=
pe
drept
cuvânt,
în
mod
întemeiat.
4.
a
face
cuiva
~
=
a
repara
o
nedreptate
săvârșită
cuiva;
a
recunoaște
dreptul
cuiva
într-o
chestiune
oarecare.
5.
a
avea
~
=
a
fi
întemeiat
în
ceea
ce
spune
sau
în
ceea
ce
face.
6.
a
da
(cuiva)
~
=
a
recunoaște
că
ceea
ce
spune
sau
face
(cineva)
este
întemeiat,
îndreptățit,
just.
7.
(pop.)
judecată.