Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. éclectisme)
1. îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse.
2. lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.
3. sistem de concepții care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire ceea ce pare mai adecvat.
4. (arhit., arte) îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. éclectique, gr. eklektikos)
1. adj. referitor la eclectism, care dă dovadă de eclectism, care promovează eclectismul; care alege din diferite sisteme părerile cele mai convenabile; care îmbină elemente diverse din diferite școli, genuri etc.
2. s. f. alegere și îmbinare după diverse criterii a unor idei, concepții etc. eterogene sau chiar opuse.
3. s. m. f. adept al eclectismului filozofic.