activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

afacere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. affaire)

1. activitate comercială.
2. cifră de ~i = total al banilor obținuți în comerț sau în alte activități economice.
3. acțiune din care rezultă un profit.
4. tranzacție economică.
5. (fam.) îndeletnicire.
6. ~i interne (sau externe) = treburi, preocupări, lucrări privind problemele interne (sau externe) ale unui stat.

agoranom

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agoranome, gr. agoranomos)

1. (ant.) magistrat grec cu controlul pieței, al activității economice a orașului.

autarhie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autarchie)

1. politică de izolare a unui stat care își satisface nevoile economice prin propriile-i puteri.
2. regim economic în care un stat nu desfășoară sau desfășoară puține schimburi comerciale cu lumea exterioară, fie prin politică deliberată, fie forțat de circumstanțe (război, embargo etc.); economie închisă.
3. starea unei colectivități autosuficiente pentru producția și consumul de bunuri.
4. (în școala cinicilor) independența indivizilor de toate convențiile sociale, considerate ca străine naturii.
5. (var.) autarchie.

autoconducere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. self-government)

1. conducere a activității sociale, economice etc. de către însăși colectivitatea respectivă sau prin reprezentanții ei.

balzacianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (balzacian + -ism)

1. ceea ce este specific operei balzaciene, care configurează un vast și viguros tablou al societății franceze sub Restaurație, sesizând raporturile social-economice existente în cadrul capitalismului premonopolist.
2. imitație a operei lui.