abacă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
4. (var.) (s.n.) abac.

acoladă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accolade)

1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrățișare și o lovire ușoară cu latul spadei.
2. (fig.) îmbrățișare.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuații, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.

binom, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. binôme, lat. binomium)

1. adj. (despre ecuații) din doi termeni.
2. s. n. expresie algebrică din suma sau diferența a doi termeni.
3. grup de două elemente.

bipătrat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. bicarré)

1. (despre ecuații algebrice) care conține necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decât al celuilalt.

colocație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. collocation, I. engl. colocation)

1. I. plasarea mai multor entități într-o singură locație
2. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele.
3. operațiune judiciară constând în stabilirea rangului și importanței drepturilor unui creditor, în concurență cu alții, în repartizarea bunurilor poprite de la un debitor comun; colocare, colocat.
4. (jur.) termenul pe care îl are un creditor pentru plătirea creanțelor.
5. (jur.) sumă de bani pe care o are de primit un creditor.
6. (lingv.) succesiune de cuvinte care apar adesea împreună; grup de cuvinte; sintagmă.
7. (mat.) metodă de calcul utilizată pentru a rezolva ecuații diferențiale și integrale.
8. (var.) colocațiune.

compatibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. compatible)

1. care se împacă sau care poate exista împreună cu altceva; corespunzător, potrivit.
2. (despre o funcție, o calitate) care se poate exercita simultan cu altceva.
3. (mat.; despre un sistem de ecuații) care admite (aceleași) soluții.
4. (inform.; despre două limbaje sau materiale) care poate schimba informațiile fără intermediar.