efect

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. effectus, germ. Effekt, după fr. effet)

1. fenomen care succedă unui alt fenomen (cauză), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecință.
2. traiectorie neobișnuită pe care o capătă mingea (la tenis, volei, fotbal), lovită după anumite procedee.
3. impresie făcută de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbește, atrage privirile, auzul etc.
4. de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos.
5. (pl.) obiecte, bunuri (veșminte) care aparțin cuiva.
6. (mil.) echipament.
7. denumire generală dată cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite în operațiile comerciale, în relațiile de credit etc.

efectic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éphectique, gr. ephektikos)

1. (fil.) referitor la starea de echilibru sau de suspensie produsă de o cercetare fără rezultate.

efectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. effectif, lat. effectivus)

1. adj. care are efect; real, adevărat.
2. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate.
3. adv. adevărat, real, de fapt.

efectivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effectivisme)

1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie să indice etapele prin care se ajunge la ele.

efectivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. effectivité)

1. capacitate a unui sistem de a produce un efect specific.
2. caracterul a ceea ce este efectiv, a ceea ce intră în vigoare (ex. efectivitate scăzută a procesului).
3. (logică) calitatea efectivă a raționamentului.
4. concretețe, eficacitate.

efectiviza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. effectiviser)

1. a da un caracter efectiv (ex. a efectiviza asigurarea pentru pensionari).

efectivizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. efectiv)

1. activitate în urma căreia ceva ajunge să aibă un efect dorit, corespunzător scopului urmărit, unor cerințe, unei situații etc.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

aberoscop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aberroscope)

1. (optic.) instrument pentru observarea defectului de distorsiune a unui ochi normal.

abstractiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (abstract + -iza)

1. tr., intr. a efectua o abstractizare.

abstrage

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. abstraire, lat. abstrahere)

1. tr. a efectua o abstractizare.
2. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare.

acalculie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acalculie)

1. incapacitatea de a utiliza cifrele, de a efectua calcule.