efectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. effectif, lat. effectivus)

1. adj. care are efect; real, adevărat.
2. s. n. număr de indivizi care alcătuiesc o colectivitate.
3. adv. adevărat, real, de fapt.

efectivism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. effectivisme)

1. concepție proprie unui grup de matematicieni francezi, precursori ai intuiționismului, care susțin că, pentru a fi eficiente, valabile, obiectele matematice nu trebuie definite doar prin axiome, prin caracteristicile lor abstracte, ci definiția lor trebuie să indice etapele prin care se ajunge la ele.

efectivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. effectivité)

1. capacitate a unui sistem de a produce un efect specific.
2. caracterul a ceea ce este efectiv, a ceea ce intră în vigoare (ex. efectivitate scăzută a procesului).
3. (logică) calitatea efectivă a raționamentului.
4. concretețe, eficacitate.

efectiviza

Parte de vorbire:  vb. tr., refl.  
Etimologie: (fr. effectiviser)

1. a da un caracter efectiv (ex. a efectiviza asigurarea pentru pensionari).

efectivizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. efectiv)

1. activitate în urma căreia ceva ajunge să aibă un efect dorit, corespunzător scopului urmărit, unor cerințe, unei situații etc.

inefectiv

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ineffectif)

1. care nu produce niciun efect, care nu se traduce printr-un act; neefectiv.
2. (anton.) efectiv.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

activ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. actif, lat. activus, II, 2/ rus. aktiv)

1. adj. care participă efectiv la o acțiune; harnic, dinamic.
2. (biol.) aflat în stare de completă funcționare.
3. membru ~ = membru al unei organizații, instituții, având obligații și bucurându-se de drepturi depline.
4. (mil.) în activitate.
5. (despre corpuri, substanțe) care intră ușor în reacție.
6. (despre diateza verbală) care arată că subiectul săvârșește acțiunea.
7. vocabular ~ = vocabular folosit în mod curent.
8. (despre operații, conturi, bilanțuri) care se soldează cu un profit.
9. s. n. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, instituții etc.; parte a bilanțului în care sunt înscrise aceste mijloace.
10. colectiv de membri pe lângă un organ de partid, pe care se sprijină în întreaga sa activitate.
11. adv. în mod activ.

cadru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cadre, (II) rus. kadri)

1. structură de rezistență din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate.
2. ramă.
3. aparat de gimanstică pentru mișcări de mlădiere.
4. pervaz.
5. (fig.) mediu, ambianță.
6. (fig.) limitele în care se desfășoară o activitate, o acțiune.
7. element al unei mărci poștale, detaliul exterior al desenului.
8. imagine înregistrată pe un film fotografic; clișeu, negativ.
9. subdiviziune a acțiunii unui film, reprezentând o succesiune continuă de imagini; câmp(1).
10. (tv.) figura descrisă de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini.
11. antenă de forma unei bobine, cu un număr mic de spire, în recepțiile radioelectrice și în radiogoniometrie.
12. (pl.) serviciu administrativ al unei întreprinderi, instituții etc. care se ocupă cu angajarea și evidența personalului.
13. efectiv al unei întreprinderi, instituții, organizații etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv.

coregent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corégent)

1. persoană care are parte legală la domnie împreună cu monarhul, domnind efectiv pe lângă acesta.

decilaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décilage)

1. diviziune a unui ansamblu statistic în zece clase cu efective egale.

defectivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. défectivité)

1. însușirea de a fi defectiv, de a prezenta imperfecțiuni sau lipsuri.
2. (gramatică) caracterul substantivelor sau verbelor defective, care au flexiunea incompletă sau care nu se întrebuințează la anumite forme gramaticale.
3. (electronică) prezența defectelor în cristalul unui semiconductor.
4. (muzică) însușire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei.