eficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. efficience, lat. efficientia)

1. eficacitate; randament.
2. ~ economică = raportul dintre rezultatele obținute în activitatea economică și eforturile depuse.

deficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déficience, lat. deficientia)

1. lipsă, greșeală, scădere.
2. defect psihic sau fizic.

imunodeficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. immunodeficiency)

1. deficiență a sistemului imunitar.

ineficiență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. inefficiency)

1. lipsă de eficiență.

acromatoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Achromatose)

1. deficiență a pigmentației normale a pielii.

aeroionoterapie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. aeroionotherapy)

1. (med.) tratament medical cu aeroioni produși de aparate speciale.
2. (med.) metodă de tratament cu aer ionizat, care se folosește în scop terapeutic și preventiv în astmul bronșic, alergii, bronșită cronică, neurastenie, insomnie, sindromul de oboseală cronică, gripă, imunodeficiență și alte situații.

aptialism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aptyalisme)

1. (med.) absența sau deficiența secreției de salivă; asialie.

birocrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bureaucratie)

1. ansamblul funcționarilor publici cu atribuții administrative.
2. sistem administrativ formalist care se caracterizează prin încetineală, greutate, lipsă de flexibilitate, incapacitatea de a se ocupa de cazuri particulare etc.
3. formă de sistem politic în care puterea reală este deținută și transmisă de către administrație.
4. (prin ext.) hârțogărie, paperaserie; ineficiență, ineficacitate.

carență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carence, lat. carentia)

1. lipsă, insuficiență; deficiență.

cognitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cognitif)

1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.