epocă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. époque, gr. epokhe)

1. perioadă din istorie marcată prin anumite evenimente și trăsături specifice importante.
2. a face ~ = a se impune la un anumit moment, a lăsa o amintire durabilă.
3. timp, moment, vreme (când se repetă ceva periodic).
4. subdiviziune a unei perioade geologice.

epocal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. epocale)

1. menit să marcheze o epocă.
2. de mare răsunet, memorabil.

agitat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (agita)

1. care se agită; (despre oameni) neastâmpărat, neliniștit.
2. (fig.) tulburat, nervos.
3. (despre o epocă) frământat.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

alexandrinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alexandrinisme)

1. ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al școlii alexandrine.
3. stil ornat, subtil și uneori obscur, propriu poeților greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil și decadent al unei arte, al unei filozofii.

anacronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anachronique)

1. care conține un anacronism; fals sau eronat în raport cu cronologia.
2. care reflectă o epocă trecută, care este nepotrivit cu obiceiurile sau ideile actuale.
3. (antonim) modern.

antediluvian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antédiluvien)

1. din epoca străveche a omenirii; dinainte de potopul biblic.
2. (fig.) de modă veche.

antichitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antiquité, lat. antiquitas)

1. epocă îndepărtată a istoriei, în care s-au dezvoltat vechile civilizații.
2. perioadă istorică mergând de la începuturile istoriei scrise până la căderea romei.
3. vechime foarte îndepărtată.
4. obiect antic, monument vechi, rămășiță istorică.
5. (fam.) obiect de modă veche.
6. (var.) (înv.) anticitate, (înv.) anticvitate.